Ușă deschisă

Când aveți răgaz, sunteți bineveniți în noua mea căsuță virtuală, Labarzachioară. Vă aștept cu drag.

Final de blog

Jurnalul meu de călătorie a ajuns la final.
Povestea a început cu Iulian, iar fără el nu poate merge mai departe.

În noaptea asta mă simt părăsită până și de cuvintele pe care, aproape mereu, la am la îndemână. Scriu...șterg...și scriu iarăși...și din nou șterg. Și înțeleg că trebuie să mă opresc...aș fi vrut să scriu ceva frumos, din suflet, dar din păcate acesta rătăcește pe undeva, tare departe...


Mi-a fost drag să povestesc cu voi...cu el, iubitul meu, înainte de toți...de toate.


ps

Răspunsul, Iulian, este "pay it forward".

Era scris printre rânduri...

ori
[...].eL vs .El / .EL

<<”...O simplă farsă.
Transcrii cu mâna ta
și iscălești 'L'.”>>

[Ionel Teodoreanu - Lorelei,
Editura Litera Internațional 2009, p.291]

Întocmai ca un bătrân vrăjitor, iubire,
ieri ai citit în runele întruchipate de buchiile
ce-mi străjuiesc, din timp în timp, gândurile.
Și pentru că ele au părut a-ți descoperi adevăruri adânci
m-ai condamnat în aceeași zi, luând înapoi soarele. Și liniștea.
Stingându-mi, făr' de-a privi o clipă doar în ochii mei, lumea...
Așezându-mi pe masă, în față, mai grea decât privirea ta, tăcerea.

Dacă zâmbind din petice de timp, cusute de-alte mâini,
pe-al vieții mele fir, privit-am înapoi?
Tu știi mai bine, spui. Eu nu privesc de-atunci, acum, prin timp, spre tine.
”De eL este EL, atunci eu ce-ți sunt?”
[...]

Din noaptea asta nu-mi mai pasă,
de drept ori nu, m-ai aflat vinovată.

Și nu-mi doresc decât să mă topesc
și să dispar. În stană de sare amară să mă prefac...
Să mă sfărâm în drobi din ce în ce mai mici. Să mă împrăștii-n porți rare și tăcute,
pe drumul dintre noi, de care, spui, m-am abătut.
S-aștept ca ploaia să mă piardă în adânc.
Ca și cum n-aș fi fost nicicând.

Răspunsurile sunt mai mereu în noi,
la îndemână. Le potrivim uneori după plac.
Alteori, prea grele pentru a fi urnite, le acceptăm ca pe-un dat.
Că eu nu eram EA nu-mi păsa,
Și te-am iubit în primăvara ce-a trecut, fără-ntrebări... fără-ndoieli...oricum...
Firesc. Pe tine, nenumit nicicând, cel mai mult.

Patricia Kaas - Je t'aime encore

Plumbi pe aripi

Mirunei...

În locul aripilor înălțătoare în zbor,
am primit mereu aripi de plumb
ce m-au întors în pământ.

TRIGRAPH

trigraph*

Liniştea.
Bucuria.
Iubirea mea.




Tu.

Dau la o parte norii, să-mi intre-n suflet...

... o rază de soare în duminica asta înfrântă de ploaie. ”Cu viața, cu dorul”, Grigore Vieru.

”Cu viața, cu dorul

Cine mă vede cântând
Crede că n-am nici un gând.
Folclor

M-am amestecat cu viața
Ca noaptea cu dimineața.

M-am amestecat cu cântul
Ca mormântul cu pământul.

M-am amestecat cu dorul
Ca sângele cu izvorul.

M-am amestecat cu tine
Ca ce-așteaptă cu ce vine.”

[Grigore Vieru - Cele mai frumoase poezii, Editura Jurnalul, 2009, p. 138]

Îngroparea trecutului

sau În curând, Bucureștiul vechi doar în fotografii și-n amintiri

Îmi propusesem să scriu, la rândul meu, despre această îngrijorătoare stare a lucrurilor încă de când am citit pe blogul art-historia conținutul postării din 24 mai, ”Scandalul Maria Rosetti 38”.

De pe același blog am putut afla că pe 1 iunie a avut loc un miting organizat de Asociația București, Asociația Salvați Bucureștiul și Fundația Eco-Civica. Am vrut să văd apoi care a fost reacția presei vis-a-vis de această acțiune pentru că, deși citesc aproape zilnic ziarele de-acasă, nu îmi aminteam să îmi fi atras atenția, în ultimele zile, vreun articol având acest subiect.

Bun...așadar, google...cuvinte cheie...și [...]

Și poate că aș fi putut afla mai multe din presă dacă la miting ar fi participat toți cei ce pretind că le pasă. Toți cei ce spun că au obosit să trăiască într-un București împănat de construcții hidoase, însă deosebit de profitabile luate la metru pătrat. Toți cei ce au obosit să trăiască într-un București uscat și desbogățit de și așa puținele lui spații verzi. Toți cei ce realizează că îngropându-ne istoria sub mormane de moloz, ne înrămăm singuri epitaful și ni-l așezăm deasupra capului.

Refuz să cred că atât merităm! Refuz să cred că suntem lipsiți de conștiință! Refuz să cred că nu realizăm cât de grave sunt lucrurile care se întâmplă în imediata noastră apropiere! Refuz să cred că nu vom face nimic pentru a schimba lucrurile, noi cei ce până acum am acceptat, așteptând! Refuz.

[...]

”Cei 100 de protestatari anunțați ieri pentru mitingul din fața Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național (MCCPN), pentru a contesta concursul care-i stabilește pe noii directori ai Direcțiilor Județene de Cultură (DJC) s-au dovedit a fi doar câteva zeci, majoritatea cei aflați la vârful asociațiilor organizatoare: Asociația București, Asociația Salvați Bucureștiul și Fundația Eco-Civica.” Sursa Evenimentul zilei, click aici.

Sau ”ONG-urile au căzut la pace forțată cu Pleșca” din Cotidianul.

Ceea ce-mi atrage atenția în ultimul articol menționat este numărul organizațiilor, 40, care raportat numărului participanților la mitingul din 1 iunie, orele 13 (fatidice?), aproximativ 20, ridică semne de întrebare...În plus, argumentele domnului Pleșca, cum că ar avea drept de muncă în urma concursului organizat de Ministerul Culturii, concurs al cărui unic candidat a fost, își au rădăcinile, ce-i drept, în Codul muncii. În ceea ce privește prevederile Codului onoarei, domnul scriitoro-ofițero-avocato-director va mai avea, evident, de aprofundat. Și-atunci, cum am putea noi, bucureștenii să avem încredere în cuvintele dumnealui?

[...]

Vă recomand și articolul, semnat Ion Longin Popescu, din Formula As, Demolatorii patrimoniului național.

[...]

[În încheiere, o paranteză pătrată. Am vrut să vizitez și pagina web a Asociației București, dar am fost oprită la graniță de vameșii Google, cu un avertisment de tipul ”Intrați pe propria răspundere”. Nu am intrat, însă sunt curioasă să aflu ce se ascunde în spatele avertismentului cu pricina. Click aici.]

Dreasă din...pixeli

Tot Lucian, bineînțeles. :)

Adevăruri

Plouă.
M-am trezit, așa cum mi se întâmplă aproape mereu în zilele mele libere, fără ceas, devreme. Amorțeală amară și împotrivire în fața zorilor ce nu m-ascultă când le spun să dispară. M-am făcut ghem în pat, îmbrățișându-mi gândurile...ascultând tăcerile dimineții ciupite doar de stropii de ploaie. Treziți în zori de niște nori preocupați să spele ziua asta de păcat, stropii îmi bat în geam...rând pe rând...

Închisă în turnul construit din tăceri și neprezențe, dau binețe trandafirilor mei hotărâți să-mi cânte-n strună, bucurându-mă, deschizându-se mie...vouă...

Îi mângâi și-i alint...”Dragii mei...”.Sfetnici pricepuți întru alungarea urâtului...
Mă-ndrept apoi să mă înfrupt din miezul bogat și plin de tâlc al unei alte zile îmbelșugate de singurătăți după care chiar eu am tânjit atât.

N-am știut...


Unde ești? ...te mai aștept mult?


Eric Clapton - Someone like you

Rame noi :)

Lucian s-a jucat puțin cu fotografiile postate de mine pe blog, deschizând ferestrele să intre lumina...picurând stropi de culoare acolo unde eu mă lăsasem înduplecată să picur prea puțină. Mi le-a trimis înapoi. Iacătă-le!

Giani Moronadi - Canzoni Stonate

Și după o pauză mică, omlețile :D

Fotografiile lui se găsesc
aici.

Atât de multă durere

M-am tot gândit ce să scriu...cum să scriu...pentru că niciodată când aflu despre asemenea suferințe cuvintele nu mă mai ajută, în minte stăruindu-mi o singură întrebare - ”DE CE?”

Nu am răspuns.

În dimineața asta, pe când făceam revista presei în căutarea noutăților financiare, am găsit și articolul de mai jos. Cu avertismentul de rigoare, care oricum era de prisos după citirea titlului. O cățelușă și puii ei acoperiți cu smoală fierbinte.

*Sursa aici

Ce s-a-ntâmplat cu acest cățel amărât și cu puii lui nu se știe exact. Ceea ce se știe este că au parte de o suferință cumplită...Ceea ce se știe este că suntem neputincioși în fața răului dezlănțuit...

De ce atâta cruzime? De ce s-a întâmplat așa ceva?
De ce o fiară pe care nu ar trebui să o numim ”om” va rămâne nepedepsită savurându-și liniștită bolnava plăcere hrănită cu suferința provocată animalelor astea absolut nevinovate?
De ce?

[...]

Scriu pentru că astfel de istorii nu trebuie să treacă neobservate.

...citind comentariile din subsolul articolului conturez un posibil răspuns întrebării mele ”Cum de s-a putut întâmpla așa ceva?”
Cunosc prea bine mentalitatea, doar în zece ani împărțiți până acum cu prietenul meu canin, tolba a ajuns să-mi fie plină de ”urările de bine” ale apărătorilor vârstnicilor și pruncilor în nevoie. Se pare că e laitmotivul acestor indivizi care...atât pot.

Îi ignorăm atâta vreme cât izbucnirile lor rămân nematerializate...dar atunci când ura se revarsă în smoală fierbinte peste niște pui ce-s încă alăptați ce-i de făcut?

[...]

Articolul m-a direcționat către pagina web a unei asociații pentru protecția animalelor. Robi.
Ei sunt cei care, în această tristă poveste (dar și în altele, după cum se va vedea pe site-ul lor), încearcă să facă ceva.

Singuri...sau nu.